Sfaturi Stomatologice

Deviatia de sept nazal

Septul nazal este un perete subtire din interiorul nasului care desparte cele doua cavitati nazale, stanga si dreapta. Ideal, septul nazal este situat central iar cele doua cavitati sunt perfect egale. Cu toate acestea, la 80% dintre persoane, septul nazal este deplasat intr-o parte, rezultand un pasaj nazal mai mic decat celalalt. Acesta situatie anatomica, in care septul nazal este deplasat semnificativ, de o parte sau alta, poarta numele de deviatie de sept.Cand deviatia de sept este severa se blocheaza una dintre cele doua cai prin care aerul patrunde catre faringe si se reduce astfel fluxul aerului. Rezultatul va fi aparitia unor probleme de respiratie precum respiratie dificila, congestie nazala, sangerari nazale si sinuzite frecvente(inclusiv respiratie orala). Deviatia de sept poate fi prezenta de la nastere, insa de cele mai multe ori este rezultatul unui traumatism.